László Tünde Réka, tehnician nutriționist, terapeut Bowen, fitoterapeut
Hu Ro
mancambine.ro

Un corp sănătos este ca o casă de vacanță. Un corp bolnav este ca o temniță. (Francis Bacon 1561-1626)

Home » mâncăm bine » Cum să ne ajutăm copiii?

Mai

19

Cum să ne ajutăm copiii?

Fiecare părinte vrea tot ce e mai bun pentru copilul său.

Dar cum să ofer acest “bine”, când vine vorba de alimentație, de mâncărică? Iată câteva aspecte, pe care nu putem să le ignorăm:

Cum să ne ajutăm copiii?1. Copilul va mânca sănătos, dacă crește într-o familie cu obiceiuri alimentare sănătoase:

Este absolut inutil să îți cerți copilul că mănâncă numai “prostii”, dacă acea “prostie” a fost cumpărată de tine, mamă, tată sau bunică, etc. și sunt la îndemâna copiilor. Nu cumpărați alimente pe care nu vreți să le consume copilul acasă.

Copilul învață în primul rând, din exemplul dat de către părinți. Va fi foarte greu să-i convingem pe copii să mănânce zilnic fructe și legume, dacă noi, adulții, le consumăm doar foarte rar. În primii ani de viață ai copilului, ne străduim să gătim copilului în mod separat,  mâncare mai ușor de digerat, mai sănătoasă, dar după o anumită vârstă fiecare copil va mânca ceea ce mănâncă și adulții.

Prin urmare îți vei ajuta copilul după ce vei învăța să te ajuți...Tu pe Tine, având obiceiuri alimentare sănătoase. 

Cum să ne ajutăm copiii?2. Copilul va mânca sănătos dacă creșa, grădinița, școala va oferi un meniu cât mai aproape de sănătos.

Aici este mult de discutat...despre bugetul fiecărei instituții, despre cât de informați și preocupați sunt cei care lucrează în domeniu, despre cât de mult se implică părinții, etc. ...Cert este că fiecare copil petrece între 4 și 8 ore într-o instituție de învățământ. Atitudinea instituției față de sănătate și alimentație, va avea efecte asupra obiceiurilor copiilor noștri. Implicarea statului ar fi oportună și chiar foarte necesară(sună utopic?) Dreptul la sănătate este primordial, sau ar trebui să fie. Din păcate pe la noi, peste o anumită vârsta regula este să fii bolnav...sănătatea este doar excepția de la regulă.

3. Copilul va mânca sănătos dacă comunitatea, oamenii cu care vine în contact, sunt informați, cunosc importanța obiceiurilor de alimentație sănătoasă și încurajează în mod direct și/sau indirect consumul unor alimente de proveniență locală, sănătoase. De comunitate ține tot ce poate influența copilul: magazinul, transportul în comun, reclamele de la marginea străzii, locul de joacă, parcul, piața, etc. 

Cum să ne ajutăm copiii?FAMILIA, SISTEMUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT și COMUNITATEA...cele trei surse de informații ale copilului tău.

Dacă ai ajuns până aici cu cititul, te gândești probabil, că în condițiile de azi, o alimentație sănătoasă este aproape imposibil de realizat, mai ales în ceea ce privește copiii, care sunt și mai tentați să aleagă doar după gust.

Dar nu este imposibil: cheia este informația corectă, care e bine să fie aplicată. Nu trebuie să introducem reguli foarte stricte, mai este loc de câte-o prăjitură sau o bucățică de ciocolată, însă este și mai bine dacă avem zile mai “conștiente”, când alegem în mod intenționat să mâncăm mâncare sănătoasă. Degeaba citim tone de rețete cu alimente sănătoase, dacă acasă ne oprim la binecunoscutele paste carbonara sau șnițele cu cartofi.

Cum să ne ajutăm copiii?

Apropo de paste, zilele acestea am încercat de mai multe ori pastele de hrișcă. Hrișca este un aliment extrem de benefic, hrănitor, excelentă sursă de vitamine, minerale și fibre. Ușor de digerat, ușor de mestecat, gust plăcut, nu conține alergeni, potrivit și copiilor.

 Paste din hrișcă cu cremă de spanac și avocado 

-spaghete din hrișcă (le găsiți în magazinele mai mari-la raionul specialități, la magazinele naturiste sau le puteți comanda de pe internet)

- ½ kg frunze de spanac

- 4 linguri ulei de măsline

Cum să ne ajutăm copiii?- un fir de usturoi verde

- un avocado copt

- parmezan ras

- sare de himalaya

Frunzele de spanac se opăresc 2-3 minute, apa în care s-a opărit spanacul se aruncă. Spanacul cu un avocado copt, sarea , uleiul și usturoiul, se mixează cu mixerul vertical, până la obținerea consistenței unui pesto.

Spaghetele din hrișcă fierb repede, cca. 5-6 minute sunt suficiente. Peste pastele cu sos/pesto (puteți să-i denumiți cum doriți) , se presare puțin parmezan ras. După servire puteți să mai adăugați puțin ulei de nucă. Îi va da o savoare specială și este extrem de benefic pentru sănătate.

 

Cum să ne ajutăm copiii?Pentru mic dejun, de multe ori optăm pentru ou - un aliment complet, cu valoare nutritivă ridicată.

 

Papară de ou cu sparanghel: 

Tăiați bucățele 5-6 fire de sparanghel, pe care le opăriți puțin ( în foarte puțină apă și 3 linguri de ulei de măsline) în tigaia în care veți pregăti papara. Apoi turnați peste sparanghel ouăle bătute. Așezați capacul pe tigaie. Puțin sare și piper și așa arată rezultatul...delicios și sănătos.

 

 

Când vine vorba de alimentație și sănătate, teoria are rolul ei, însă practica este și mai importantă. Informația devine cunoștință și beneficiu, doar după ce o aplicăm în mod corect și consecvent.

Vă doresc poftă bună...pentru toată FamiliaSmile

cu drag, László Tünde Réka

nutriționist