László Tünde Réka, tehnician nutriționist, terapeut Bowen, fitoterapeut
Hu Ro
mancambine.ro

Un corp sănătos este ca o casă de vacanță. Un corp bolnav este ca o temniță. (Francis Bacon 1561-1626)

Home » mâncăm bine » Cum să abordăm hipotiroidismul și tiroidita Hashimoto?

Feb

20

Cum să abordăm hipotiroidismul și tiroidita Hashimoto?

Cum am putea să ajutăm tiroida să funcționeze echilibrat?

Cum să abordăm hipotiroidismul și tiroidita Hashimoto?Mă adresez în primul rând celor care suferă de hipotiroidism, însoțită sau nu de tiroidită Hashimoto.  

Boala poate fi analizată din mai multe puncte de vedere. Eu mă voi opri strict la aspectele referitoare  la alimentele pe care le consumăm zi de zi. Este important de menționat, că dacă alimentația nu este corespunzătoare, ceaiurile, extractele de plante, suplimentele alimentare nu își vor face efectul așa cum ne așteptăm. Să ne imaginăm un combustibil în care adăugăm tot felul de amelioratori pentru a proteja motorul, însă mașina noastră circulă cu frâna de mână trasă.

 

Tiroida este motorul, iar frâna reprezintă sumedenia de alimente care împiedică tiroida să funcționeze la cote normale.

Informațiile le-am cules din cărțile publicate de Dr.farm. Izabella Wentz, din grupul Tiroida România având administratori medici endocrinologi, precum și experiența proprie și a pacienților mei.   

Soluțiile propuse sunt încercate, nu au caracter experimental.

 

Să vedem, care sunt alimentele care frânează activitatea tiroidei?

 

1.Glutenul. 

Grâul (de toate felurile), secara și orzul conțin gluten. Glutenul (format din gliadină și glutenină), este o proteină care acționează precum un lipici. Datorită structurii sale, este greu de digerat, chiar dacă pâinea este făcută cu maia. Maiaua o face mai ușor de digerat, însă glutenul nu dispare din compoziția aluatului.

Produsele din făina de grâu: pâinea, patiseriile, biscuiții, pastele, prăjiturile consumate frecvent , nu sunt benefice pentru sistemul gastro-intestinal. Stau la baza refluxului, balonării și a inflamațiilor intestinelor. Un intestin inflamat care suferă,  nu va asimila nutrienții în cantitate suficientă, și ar putea să permită trecerea în sânge unor particule care nu au ce căuta acolo.

Dacă consecința ar fi numai deficiența de vitamine și minerale, pe termen lung și asta ar fi destul de grav pentru organism. Dacă însă ne gândim la faptul, că un intestin inflamat ar putea fi punctul de pornire ai unor boli autoimune, situația devine mult mai serioasă.

 

2. Laptele de vacă și produsele derivate din lapte (lactate).

Acest capitol reprezintă un subiect extrem de sensibil pentru mine. Îmi place să consum lactate. Lapte de vacă nu mai consum de câțiva ani, dar produsele fermentate îmi plac foarte mult.  Nu aș fi vrut să renunț la ele, însă am încercat, să văd cum mă simt fără ele. Spre tristețea mea, mă simt mult mai bine fără lactate.  Le este mult mai bine și pacienților cu care m-am întâlnit ca terapeut Bowen sau nutriționist și cărora le-am recomandat să renunțe la laptele de vacă și lactate.

Problema nu o reprezintă doar lactoza, care provoacă reacții imedite (cel mai frecvent diaree), ci mai ales proteina din laptele de vacă (cazeina, albumina) care poate duce și la reacții imediate sau întârziate, susținând inflamația în organism ( procese inflamatorii la nivel respirator, boli inflamatorii la nivel gastro-intestinal, alergii, eczeme, coșuri care revin chiar și după tratamentul cu antibiotice, sistem imunitar dezechilibrat-răceli frecvente, mucus excesiv în organism, etc.). Laptele de vacă fără lactoză nu este o soluție, avem nevoie de ”lapte” de origine vegetală de bună calitate.

 

3. Produse alimentare ultraprocesate/ conservanți și coloranți sintetici / amelioratori. Aș menționa în mod special mezelurile, brânzeturile tip ”cremă” și dulciurile ambalate cu termen de garanție lung. Aceste conțin aproape toate E-urile  menționate mai sus. Este adevărat, folosirea acestor ingrediente este permis de lege în cantități prevăzute tot de lege.

Întrebarea este, ce afect are ingerarea zilnică, într-o formă sau alta,  a acestor ingrediente sintetice asupra organismului,  și în special asupra sistemului hormonal? Sistemul hormonal este extrem de sensibil și complex. Nu agrează moleculele sintetice, străine corpului. Pe termen lung va da diverse semnale, semnale pe care le recunoaștem ca fiind dezechilibre.     

 

4. Zahărul rafinat alb sau brun.

Nu cred că ar trebui să vă detaliez efectele nocive ale zahărului rafinat și a alimentelor cu indice glicemic ridicat. Diabetul zaharat a devenit o boală comună pe care mulți o precep ca ceva ușor de ținut sub control. Efetele pe termen lung însă sunt variate și ajungi să regreți alegerile pe care le-ai făcut doar când ajungi să experimentezi acele efecte. Organul care este obosit și slăbit de zahărul rafinat/amidon,  este pancreasul, care și el face parte (și) din sistemul hormonal.

  

5. Uleiurile rafinate obținute în condiții industrale.

Uleiul rafinat pe care o folosim mai ales la prăjit, ajunge în organismul nostru în cantități mai mari prin cartofii prăjiți, maioneze, șnițele, chiftele. Dacă le-am consuma odată pe lună nu ar fi o problemă, organismul s-ar descurca, însă consumate prea des, duc la probleme de sănătate (ficat, vezică biliară, colesterol, etc.),  care se vor reflecta și în sistemul hormonal.

 

6. Consumul excesiv de carne roșie.

Prin aceste zone carnea de porc și carnea de vită sunt alimente preferate de mulți.  Consumul zilnic într-o formă sau alta (mezeluri, grătare, chifteluțe, piftie, diverse alte preparate) este extrem de nocivă pentru organism. Odată pe săptămâna este mai mult decât suficient, mai ales că avem și alte surse mai ușor de digerat, care să ne asigure toți aminoacizii esențiali (pui, curcan, ouă, pește, iepure, etc.).

La acest capitol factorul de cantitate este foarte important. Deci, mai puțin e mai bine.

 

În ziua de azi, când avem la dispoziție multe alimente gata preparate, frumos ambalate, care ne îndeamnă să cumpărăm totul de-a gata și să nu mai ”pierdem vremea” prin bucătărie, e foarte greu să urmezi o dietă sănătoasă. Prin urmare, afirmația filozofului antic Paracelsus, că ”moartea pândește în intestinul nostru”, e mai actuală ca niciodată.

Rămâne totuși să punem întrebarea: ”Ok, atunci eu ce pot să mănânc? Cum mă descurc dacă trebuie să merg la școală, sunt student sau lucrez 8 ore sau și mai mult?”

 

Nu spun că este ușor, dar pot să afirm cu tărie că nu este imposibil de realizat. Depinde cât de bine am înțeles de ce sunt necesare schimbările și de cât de tare ne-am săturat de situația în care suntem în prezent.

Dacă merge și așa cum ești acum, nu vei fi suficient de motivată, însă dacă te-ai săturat să te simți rău și îți vrei viața înapoi, vei reuși. Pot apărea mai mulți factori care vor face dificilă punerea în practică a schimbărilor, astfel că ar putea fi de folos să ceri ajutor de specilitate. Suportul emoțional și sfaturile practice te pot ajuta să pornești cu curaj spre schimbare.

 

În ceea ce privește hipotiroidismul, însoțită sau nu de tiroidită Hashimoto sau noduli, pentru a obține un rezultat bun e nevoie de renunțarea completă la gluten și lactate, care sunt frânere cele mai puternice. Nu prea merge cu metoda ”doar un pic” sau ”numai gust”. Mai ales în Hashimoto, dacă nu renunțăm, anticorpii vor continua să se producă. 

De multe ori, pentru a obține rezultate excepționale, e necesar să abordăm metode  excepționale, deosebite de cele pe care le-am încercat până acum. Rezultatele vor veni după mai multe luni, câteodată după un an. Depinde și de vârstă, dar și de capacitatea de refacere al fiecăruia dintre noi, care poate fi diferită de la o persoană la alta.

 

Cu drag,

László Tünde Réka, tehnician nutriționist

și  terapeut Bowen.